Cunoașterea Dumnezeului Unic este cerința supremă a omului pe Pământ! Dumnezeul (El-Ohim, Yahweh El-Ohim) este, în primul rând, ABSOLUT, ceea ce NU mai lasă loc vreunei interpretări. Absolutul NU poate fi creat, nu rezultă din Ceva sau Cineva (deci, NU există), ci este Originea a tot ce există! În al doilea rând, Dumnezeul este Abstract, nefiind perceptibil prin vreunul din cele cinci simțuri biologice. Cum ar putea fi altfel dacă: NU este materie, NU este energie fizică, NU este entitate biologică? El este: Pantoteinos (Etern), Panishiros (Atotputernic), Pantocratoras (Atotstăpânitor), Pantodinamos (Creator absolut), Pneuma (Nous-ul Suprem, Spirit-ul Suprem). Creația Sa primară este propria Sa Revelație: Elohim Yahweh (Angelos Kyriu, Îngerul lui Yahweh, Îngerul Domnului, Arhangelos), Unul și Același cu Logosul (despre Care ni se spune că El era de la originea Creației – Ioan 1.1, 3).

  Doctrina teologică precum că Dumnezeul Absolut ar fi persoană, deci o entitate finită, delimitată, pentru că este denumit și Patros și Kyres (Tată al tuturor), este o INEPȚIE de cele mai mari proporții, pentru că Tatăl înseamnă, în primul rând, Genesiurgos (Născătorul tuturor lucrurilor, inclusiv al genealogiei) și nu doar un partener sexual al femeii !

  Numai Logosul este persoană și El revelează Dumnezeul Abstract (Ioan 14.7-9). Logosul lui Dumnezeu, Unul și același cu Îngerul lui Yahweh, S-a revelat (o singură dată) în trup uman: Yahșua, Iehșua (Iesus), pentru a eradica păcatul lumii, în vederea redării vieții veșnice oricărui om care a crezut în El: Ioan 1.14 și 1.18: Nimeni nu a văzut vreodată Dumnezeul; Dumnezeu Mononăscut (Monogenes Teos), Acela L-a făcut cunoscut, L-a revelat.

  Este de-a dreptul șocant cum poți traduce Monogenes Teos, din textul biblic, prin expresia „singurul Lui fiu” ! Înseamnă cumva Teos și Fiu ?! Că nu știi ce înseamnă monogenes, mai e de înțeles, dar să nu știi nici ce înseamnă Teos, e de neînțeles !     

  Ceea ce este cel mai grav, constă în faptul că tagma teologilor și a religioșilor în general, prin doctrina lor profund inspirată de spiritul malefic, contribuie cel mai substanțial la proliferarea ateismului nihilist în rândul întregii oameniri. Prostia și ignoranța, prin ritualurile practicate și impuse enoriașilor, prin „rugăciunile” în care Îi dau sfaturi lui Dumnezeu, îi fac pe aceștia să se depărteze de Adevăr, de Dumnezeul Absolut, revelat chiar în chip de Om – Yahșua (Iesus) Mesyah (Cristos).

  Cât privește pe toți cei ce resping Prezența și Omniprezența NOUS-ului ABSOLUT, aceștia constituie o pătură prea ignorantă pentru a se putea ridica la nivelul minim de înțelegere, pentru că, de fapt, ei nu sunt atei propriuziși, ci doar simpli nihiliști. Și întrucât prezenta lucrare este brăzdată de la un capăt la celălat de o întreagă disertație despre adevăr, voi aduce în discuție aici doar câteva argumente.

  În primul rând, abiogeneza invocată ca scenariu de transformare a materiei minerale în materie genetică este un fals grosolan, pentru că orice transformări chimice a materiilor minerale în materii organice, altele decât cele naturale, nu duc la nici un fel de apariții genetice, adică apte să furnizeze informația genetică !! Nici măcar un aminoacid levogir sau hidrat de carbon dextrogir, specific biopolimerilor, nu a fost obținut vreodată artificial, în afară de izomeri racemici (optic inactivi) !

  În al doilea rând, ori de câte ori s-au descoperit de către popoarele civilizate populații sau diverse grupuri etnice, chiar în stare de semisălbăticie, s-a putut realiza între ele un limbaj de comunicare, instituindu-se chiar traduceri între limba poporului civilizat și limbajul etniei mai puțin civilizate. Firește că s-a încercat același tip de comunicare și cu familii de maimuțe, sperând să se realizeze un limbaj de comunicare ! Dar rezultatul a fost incontestabil: maimuțele sunt animale, iar oamenii sunt ființe superioare !! Omul poate deveni maimuță (prin propria sa voință), dar maimuța NU poate deveni om, indiferent prin a cui voință !!!

  În al treilea rând, orice experiență efectuată în domeniul regnului animal sau vegetal, prin urmărirea în rezervații, respectiv în pepiniere, a evoluției naturale, nu a dus decât la o singură concluzie: totul s-a desfășurat conform legii a doua a termodinamicii (legii entropiei).

  În al patrulea rând, orice ordine funcțională complexă este rezultatul exclusiv al gândirii superioare și orice ordine funcțională hipercomplexă este rezultatul Hipergândirii. A nu „vedea” confinarea nucleului atomic și întreaga structură fantastică a atomului ca fiind rodul forței mentale, înseamnă a fi puțin mai presus de gândirea unui animal „evoluat”. Cam platonică satisfacție!

  În sfârșit, cel mai crunt argument împotriva celor care resping Prezența și Omniprezența Creatorului Absolut, îl constituie însăși doctrina nihilistă pe care se sprijină aceștia – Evoluționismul (teoria evoluției fără Logos și implicit fără „creier”, fără gândire). Evoluționismul (biologic) este, prin definiție, evoluția de la inferior la superior a celor două regnuri – vegetal și animal, de la entități biologice unicelulare la entitățile cele mai complexe. Această „evoluție” este, din punct de vedere natural, o MIȘCARE ! Și orice mișcare este provocată de o FORȚĂ. Care este această forță ? Conform doctrinei evoluționiste: NIHIL-ul !! Deci, după acești gânditori imbecili, Natura este aleatorie: mișcarea poate fi provocată de forță, dar poate fi provocată și de nihil !! În acest precept, este mai mult decât evident că doctrinarii nihilismului au în gândirea proprie NIHIL, adică nimic !   

  Cunoașterea Dumnezeului Unic, adică a Dumnezeului Absolut este cerința supremă a oricărui om care se naște pe Terra și ajunge la cel de-al doilea sistem de semnalizare – limbajul, care îl separă pe om de animalul primat, posesor doar al primului sistem de semnalizare – instinctul. 

  Să presupunem că Dumnezeul Etern ar fi trinitate, cum susţin teologii. În acest caz, ar trebui ca fiecare din CELE TREI PERSOANE, care „alcătuiesc” trinitatea,  să aibă: nous (minte, cap), duh (pulsaţie de viaţă) şi trup. Astfel, Tatăl trinităţii, fiind persoană, are nous, are duh şi are trup; doar nu este arătare! Tot astfel şi Fiul trinităţii, fiind persoană, are şi el nous, duh şi trup. Nici Duhul sfânt al trinităţii nu poate fi mai prejos, aşa că şi el trebuie să aibă nous, duh (!) şi trup; doar e persoană! Dar întrucât Scriptura, Logosul scris al Creatorului, ne spune că „Este un Singur Trup, Un Singur Duh şi Un Singur Dumnezeu” (Efeseni 4.4, 6), înseamnă că Tatăl nu are duh şi nici trup!!! Dar, probabil că „se împrumută” de duh de la Duhul Sfânt, rămânând (chiar fără trup) o persoană, că doar e dumnezeu! Duhul sfânt, în schimb, nu are nici  nous,  nici  trup  şi  de aceea şi el trebuie să „se împrumute” de la persoanele care au. De Fiul, ce să mai vorbim ? Nu are decât trup propriu, fiind şi el nevoit să recurgă la „împrumuturi”!... (În faţa raţionamentului logic, teologii îţi dau replica că trinitatea nu poate fi înţeleasă şi, de aceea, trebuie acceptată prin credinţă, așa cum i-a învățat Gerrit Roosen!).

  Deşi ridicolul doctrinei trinităţii este de proporţii cu adevărat uriaşe, totuşi teologii se străduiesc să demonstreze, în scopul susţinerii falsei doctrine, că Duhul Sfânt este persoană, aducând în sprijinul afirmaţiei argumente asimilate numai de naivi şi ignoranţi ! Unul din acestea, şi cel mai invocat, este prezenţa pronumelui EL pentru Duhul Sfânt, din diversele traduceri ale Bibliei, pronume care este, în sine, nepersonal ! Dar acest argument se sprijină pe un fals atât de grosolan, încât orice om cu mintea întreagă, nu poate asimila un asemenea grad de ipocrizie şi de ignoranţă. În tot Testamentul lui Cristos, de la început şi până la sfârşit, pronumele EL, în greceşte autos, nu se utilizează niciodată pentru Duhul Sfânt !! Dacă traducătorii iresponsabili caută să justifice că faptul este minor, de ce atunci această „banală” greşeală este adusă drept argument esenţial în susţinerea doctrinei de origine egipteană şi hinduită: trinitatea ?! Singurii cărora nu li se poate imputa nimic cu privire la corectitudinea traducerii Bibliei sunt evangeliştii Renaşterii, care au fost nevoiţi să traducă Biblia  sub  ameninţarea  Inchiziţiei ucigaşe, însă în istoria modernă, în condiţiile existenţei libertăţii depline, nimic nu justifică falsificarea textului grecesc al Bibliei, de către teologi şi traducători.

  Aşa cum aminteam şi cu alte ocazii, Dumnezeul (ho Teos) vorbeşte NUMAI prin Logos, care este glasul sau mijlocul de comunicare al Său. De aceea, Creatorul când vorbeşte la persoana întâia: Ego imì (Eu sunt), auzit este Logosul (Revelaţia) şi nu Tatăl sau Duhul. Iesus, Logosul Dumnezeului Suprem, vorbind despre Duhul Sfânt, care este Acelaşi cu Duhul Său sau Duhul Tatălui, foloseşte pronumele demonstrativ ekinos (acela), sau pronumele relativ hos (care), ambele traduse greşit, cu pronumele: el. Dimpotrivă, pentru Iesus şi pentru om, e corectă utilizarea pronumelui personal, folosit atât la persoana a treia, cât şi la întâia şi la a doua. Ceea ce trebuie remarcat în mod deosebit este faptul că dacă la persoana a I-a, Logosul foloseşte pentru Sine şi pentru Tatăl genul neutru, la persoana a III-a, pentru Ceea Ce este Dumnezeu, nu se mai utilizează genul neutru, ci masculin. Şi este logic că în timp ce persoana întâia nu poate fi decât fiinţă (omenească sau dumnezeiască), motiv pentru care poate utiliza genul neutru (dacă fiinţa este de genul neutru), pentru persoana a treia nu se poate utiliza genul neutru, chiar dacă fiinţa este de genul neutru, întrucât persoana a treia este specifică  lucrurilor  neînsufleţite. Astfel, nu se va folosi în cazul Duhului Sfânt genul neutru, nici pentru pronumele demonstrativ, nici pentru pronumele relativ. Nu aceeaşi situaţie este în cazul persoanei întâia, când se utilizează în mod expres genul neutru, acolo unde este necesar. Iesus ne-a transmis prin apostolul Ioan un mesaj de importanţă crucială: Ego ke ho Pater hen esmen: Eu şi Tatăl unu suntem. De unde vor fi luat teologii: Eu şi Tatăl una suntem, nu ştim! Numeralul grecesc feminin: una, este mia, fiind diferit de neutrul hen, înscris în textul biblic (Ioan 10.30; 1 Ioan 5.20!).

  DUMNEZEUL ABSOLUT, mai presus de toate, Se prezintă Singur şi El ESTE:

  în primul rând:

El-Ohim. EL reprezintă Dumnezeul Suprem, în greceşte: Ον(τος) Αιωνιον/On(tos) Eonion, iar OHIM reprezintă calitatea de a fi omniprezent în timp şi în spaţiu: pant(o)u. Din El-Ohim se naşte Existenţa, având ca esenţă: elohimii, în greceşte, hoi angeloi (îngerii sau dumnezeii). Toată natura poartă numele de EXISTENŢĂ, ce reprezintă acţiunea verbului a exista, care, conform cu originalul latin: exsisto, înseamnă a se naşte, a rezulta, a apărea din ceva sau din Cineva. De aceea, expresia: Dumnezeu există, este o absurditate, în afara situaţiilor când e vorba de dumnezei preparaţi de către oameni, iar expresia: natura a creat totul, este la fel de absurdă pentru orice minte, în afară de cele bolnave! Existenţa latină este sinonimă cu Demiurgia – acţiunea verbului demiurgo şi cu Genese. Aşadar, în primul rând, Dumnezeul Suprem este PreCreatorul tuturor lucrurilor vii şi nevii – Demiurgos, Genesiurgos – şi Domn Absolut: Panishyros, Pantokratoras, Pantodinamos, fiind denumit, din aceste motive, Tatăl Ceresc.

  în al doilea rând, Dumnezeul Suprem ESTE:

YHWH – fonetizat Yahwe(h), în ebraică şi Iehova, în aramaică, însemnând Pantoteinos: Cel Etern, Cel Viu, Cel Ce dă Viaţa. Acest Nume este atribuit Creatorului, atât ca Dumnezeu Abstract (Nous şi Spirit), cât şi ca Dumnezeu Concret (Trup sau Revelaţie) şi, în acest sens, numai la EL există adevăratul dualism: ABSOLUTUL ABSTRACT–ABSOLUTUL CONCRET, şi în Scriptura ebraică se remarcă din plin dualismul, pronunţat de către Creator prin Revelaţia Sa: Hu–Anì, care înseamnă El-Eu, şi în care El Îl reprezintă pe Creator, ca Absolut, iar Eu Îl reprezintă pe Acelaşi Creator, ca Revelat – Mesyah sau Cristos, Unul şi Acelaşi cu Logosul. Yahweh, ca Dumnezeu Abstract, Se (auto)numeşte: Yahweh El-Ohim, iar ca Dumnezeu Revelat Se (auto)numeşte: Elohim Yahweh, respectiv în greacă, Kyrios Teos şi Angelos Kyriu.

  Scriptura ne confirmă pe deplin cele afirmate de noi. Astfel, când Dumnezeul Se adresează lui Moise(h) și acesta Îi cere Numele, Dumnezeul  îi  spune: Yahweh,  anì/hu-anì  rishon  (Eternul,   Eu/El-Eu  Cel Absolut, Cel AtotPuteric). Dar, din păcate, teologii au tradus în toate limbile, inclusiv în greacă, că Dumnezeul S-ar fi adresat lui Moiseh cu următoarele cuvinte: Eu sunt Cel Ce sunt (Exod 3.14), ceea ce rezidă în superficialitatea acestora, care nici măcar nu au ținut cont că în limba ebraică, verbul a fi nu are grafică la prezent! Traducerile actuale ale Scripturii redau peioratv cele două denumiri, prin Domnul Dumnezeu şi Îngerul Domnului...

  în al treilea rând, Dumnezeul Suprem ESTE:

RUACH, în greceşte to Pneuma, adică Duhul Dumnezeului Suprem. Aşa cum duhul omului nu este alt om sau altă persoană, nici Duhul Creatorului nu este alt Dumnezeu sau altă Persoană! Faptul că este folosit ca Subiect şi Duhul Sfânt, ca şi Dumnezeul, ca şi Logosul, nu înseamnă că avem de a face cu trei Dumnezei sau trei Persoane divine, pentru că şi eu pot spune: mintea mea a realizat... sau braţul meu a realizat... sau sufletul meu a realizat..., dar aceasta nu înseamnă că eu sunt trinitate, ci sunt monounitate, aşa cum este şi Dumnezeul Suprem, doar că eu sunt limitat în spaţiu şi timp, fiind o creaţie şi El este nelimitat în spaţiu şi timp, fiind Creatorul Absolut.

  Adevărul expus de noi cu privire la Dumnezeul Suprem, este evidenţiat în toată Scriptura, dar cele două fraze rostite de Iesus Cristos şi respectiv, apostolul Pavel, redate mai jos, ca şi textele din 1 Ioan 5.6 şi mai ales 5.20, vin să dezarmeze total pe răstălmăcitori:

1) Ioan 4.24: Pneuma ho Teos..., ceea ce înseamnă, răspicat: Duh (este) Dumnezeul Suprem !

 2) 2 Corinteni 3.17: ho de Kyrios to Pneuma estin, ceea ce înseamnă: ...Domnul (Cristosul) este Duhul!

 3) 1 Ioan 5.6: ...Duhul este Cel care mărturiseşte, fiindcă Duhul este adevărul. (Iesus, de asemenea, spunea: Eu sunt... adevărul – Ioan 14.6!)

 4) 1 Ioan 5.20: Ştim că Fiul uman al lui Dumnezeu a venit şi ne-a dat pricepere să cunoaştem pe Cel Adevărat. Şi, noi suntem în Cel Adevărat, adică în Fiul Său – Iesus Cristos. El este Dumnezeul adevărat şi viaţa veşnică – Ioan 11.25, 26.

  Pentru a se elimina orice confuzie, recurgem tot la scrierea originală a Testamentului – greacă. Iesus afirmă că: Dumnezeul este PNEUMA (Ioan 4.24). Conform dicționarului grec, pneuma înseamnă: intelect (capacitate de a gândi, de a cunoaște, de a crea), rațiune (gândire profundă), spirit (duh), respirație, iar sufletul, în greacă este psihe, despre care, Scriptura spune că se află în sângele trupului viu (Levitic 17.11, 14).